Exploratorii marini vor să realizeze un proiect de scanare a adâncurilor Mării Negre

Data publicării:
epave

Patrimoniul arheologic submarin al Mării Negre va fi explorat de specialiştii de la Institutul de cercetare GeoEcoMar. după ce au primit un milion şi jumătate de euro, din fonduri europene, pentru a susţine acest proiect. Odată cu încheierea investigaţiilor va fi realizat o hartă complexă, cu toate datele şi detaliile despre artefactele din adâncuri.

"În final, va rezulta un aşa numit repertoar arheologic, din care vom selecta anumite obiective ce vor fi dedicate vizitării de către turişti", a spus Glicherie Caraivan, manager proiect.

O parte dintre aceste vestigii submarine nu vor fi scoase la suprafaţă, iar pasionaţii de istorie subacvatică le vor putea admira în expediţiile pe care le vor face în Marea Neagră. Piesele foarte vechi care vor fi descoperite urmează să fie expuse la Muzeul de Istorie Constanţa, lângă cele deja existente.

Şi, de ce nu, geologii şi exploratorii marini se aşteaptă să descopere şi oraşe antice dispărute sub ape.

"De la aceste nave am putea trece la un alt punct, cel al aşezărilor care existau pe malul Mării Negre", a spus Constantin Chera, cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie Constanţa.

Cartografierea acvatică va fi făcută cu ajutorul unui sonar, care poate fi lansat la o adâncime de până la o mie de metri.

"Cu un astfel de echipament se vor determina anumite anomalii geologice şi geofizice de pe fundul mării, cu ajutorul cărora se vor realiza hărţi şi se vor identifica locaţiile interesante din punct de vedere arheologic", a declarat Vlad Rădulescu, geofizician la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare GeoEcoMar.

Dispozitivul de scanare şi monitorizare va fi manevrat de pe o navă de cercetări marine.

"Acest proiect are resursele necesare unei explorări de acest gen, adică de la Capul Midia până la Capul Kaliakra, bucăţică cu bucăţică scanată şi identificate epavele", a declarat Mircea Popa, preşedintele ONG-ului Respiro.

Explorarea marină va începe în primăvara anului viitor. Apoi, în toamnă, oamenii de ştiinţă vor începe să realizeze harta complexă şi detaliată cu tot ce vor descoperi pe platoul Mării Negre.

reporter: Daniel Leancă
operator: Matei Ghioc

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...