Vremurile în care învăţătorii şi profesorii organizau excursii sau tabere şcolare vor deveni doar o amintire.Corina Martin, preşedinte ANAT,spune că "Toate inspectoratele şcolare judeţene vor primi o dispoziţie prin care, orice excursie sau deplasare, care implică elevi, evident până la nivelul universitar, nu se mai poate organiza, decât cu un dosar, aferent fiecărei deplasări. Acel dosar trebuie să conţină licenţa de turism a agenţiei, care, de fapt, este cea care organizează serviciile respective, bineînţeles poliţa de asigurare."
Cristian Bărhălescu, secretar de stat în Ministerul Turismului, a declarat că"siguranţa copiilor este esenţială şi de aceea este mai bină să aibă un contract încheiat care să asigure serviciile turistice, atât transportul, cât şi cazarea, masa şi celelalte servicii din cadrul unui pachet, fie că este o excursie de o zi, fie că vorbim de o tabără şcolară."În Constanţa, în unele unităţi de învăţământ acest lucru se practică deja, iar profesorii sunt de părere că încheierea unui astfel de protocol nu poate fi decât în beneficiul elevilor.
Elena Caraiani, profesor la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu" consideră că"încheierea acestui protocol va modifica substanţial preţurile, dar oferă în schimb siguranşă mai mare, deşi, în cadrul colegiului nostru, absolut toate excursiile sunt organizate, chiart dacă profesorul este acela care negociază cu agenţia de turism preţul, pentru a fi avantajos şi atractiv pentru familiile copiilor noştri, face toate excursiile prin agenţie de turism."Părerea părinţilor despre acest subiect este însă împărţită.Protocolul care va reglementa organizarea excursiilor şi a taberelor şcolare va fi semnat joi de ministrul educaţiei şi presedintele asociatiei nationale a agentiilor de turism din România.