În fiecare zi, timp de patru luni elevii au lucrat pentru a construi prototipul. Scheletul dronei a fost comandat de pe un site de specialitate după care elevii împreună cu profesorul lor au montat fiecare piesă în parte de la senzori, cameră video, motoare şi până la elice.
Vlad Neagu, elev al Liceului Teoretic Carmen Sylva: "Drona propriu-zisă este numai mijlocul de transport pentru că partea cea mai importană şi esenţa, inima proiectului este numai microcontrolorul cu senzorul respectiv."
Paul Paraschiv, elev al Liceului Teoretic Carmen Sylva: "Această idee ne-a venit când ne-am uitat la diferite documentare şi am văzut aceeaşi problemă: încălzirea globală şi foarte multe incendii forestiere şi de vegetaţie. Drona le descoperă, o să zboare deasupra acestora şi o să ne trimită datele prin radio şi cu ajutorul GPS-ului o să ştim exact locul unde se află."
Toate datele sunt transmise la sol, pe un laptop pentru a putea fi analizate.
Florin Şerbu, profesor de fizică: "Drona va avea în final şi o cameră de termoviziune, adică un mic cip care dă o imagine de 80/ 60 de pixeli cu o codare a temperaturii care va fi foarte util pentru că potenţiale zone de incendiu care nu sunt incendii reale pot fi depistate prin temperatura pe care o au."
Micii inventatori îşi vor prezenta drona la Olimpiada I- Sweep care se va desfăşura în luna mai la Houston, Texas. Pentru doi dintre elevi, drumul şi cazarea vor fi susţinute de organizatori iar ceilalţi doi elevi vor trebui să+şi plătească singuri. Costurile totale pentru excursia în Statele Unite ajung la 9000 de dolari.
reporter: Annabelle Borş
imagine: Cristian Caciauna