Două tone de gunoaie printre vestigii istorice

Data publicării:
MUNTI GUNOAIE

Copiii au descoperit întâmplător inscripţii greceşti care datează de 2.000 de ani. Ele sunt la termele romane, unul dintre colţurile pline de istorie din Constanţa, dar şi unul dintre locurile care suferă din cauza gunoaielor aruncate. Alexandru Sariu este în clasa a 5-a şi participă constant la acţiuni de ecologizare.

Alexandra Sariu, voluntar: Să încercăm noi cei mici să curăţăm locul ca să fie frumos, ca să ştim ce putem să le arătăm şi celorlaţi, ca să facă la fel ca şi noi.

20 de copii de la Colegiul de Arte, însoţiţi de profesoare, au venit alături de ONG-ul care a avut ideea curaţeniei în siturile istorice.

Cornelia Bujin, profesoară: Doar prin muncă vom aveam un viitor mai frumos şi mai curat şi cu această ocazie cunoaştem istoria.

Gigi Stanciu, profesoară: În zona aceasta, în apropiere de Edificiul Roman cu Mozaic era zonă comercială, unde se stabilea preţul mărfurilor.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: Tot acest spaţiu împrejmuit de gard aparţine Ministerului Culturii. Muzeul de Istorie din Constanţa nu poate contracta un serviciu de salubrizare, Primăria Constanţa nu are voie să intre aici pentru curăţenie. Astfel, singura variantă rămasă este în mâinile voluntarilor.

Al doilea punct al acţiunii a fost la Arhiepiscopia Tomisului. Acolo voluntarii au avut de luptat cu iedera care a năpădit ruinele.

Cel mai mult de muncă a fost în Piaţa Ovidiu. Munţii de gunoaie şi buruieni nici nu te lăsau să vezi bucăţiile de istorie ale Constanţei.

Victor Maxim, reprezentant Let's Do It Romania!: Exemplul personal poate fi un protest atunci când, să zicem, autorităţiile nu-şi fac bine treaba, sau unde sistemul are lacune, noi venim şi suntem o parte din rezolvare.

Adrian Tudose, organizator: Încercăm, în primul rând, să-i învăţăm pe constănţeni să preţuiască aceste vestigii arheologice pentru că asta e identitatea oraşului.

După cele trei ore de muncă susţinută, locurile ecologizate s-au schimbat complet.

reporter: Paul Greavu
operator: Alexandru Brînzaru 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...