Creşte numărul de prematuri. Medicii spun că 20% dintre copii se nasc prematur la Spitalul Judeţean

Data publicării:
bebelus

Nicoleta Nae şi-a dorit foarte mult un copil si spune că nimic nu anunţa o naştere prematurnă la doar şase luni, cu atât mai mult cu cât primele luni de sarcină au decurs fără nici un fel de problemă.

Nicoleta Nae, mamă: "M-am speriat foarte tare pentru că nu mă aşteptam să se întâmple. A fost totul foarte spontan.
2 kg 40 a avut o greutate foarte bună, cred că lucrul ăsta a fost foarte foarte benefic pentru el, ca să lupte mai departe."

Acum, proaspăta mămică aşteaptă ca fiul ei să ia în greutate pentru a fi scos de la incubator.
În aceeaşi situaţie se află alte 13 femei care au adus pe lume copii prematuri.

Ana Maria Ciucă are 30 de ani şi adus pe lume cel de-al treilea copil. Micuţul a avut la naştere doar 2 kg 100. Cauza: o infecţie urinară pe care mama a suferit-o în timpul sarcinii.

Ana Maria Ciucă, mamă: "La 7 luni şi două săptămâni l-am născut. A stat la incubator, după am venit la prematuri şi după am coborât aicea jos la cameră şi s-ar putea să ne dea drumul duminică."

Medicii spun că 20 la sută dintre copii care vin pe lume la Spitalul Judeţean Constanţa se nasc prematur. Iar cauzele sunt dintre cele mai diverse.

Livia Făţiman, medicul şef al secţiei de neo-natologie: "Starea socială, starea de îngrijire a mamelor, contactul cu medicul specialist. 

Livia Făţiman, medicul şef al secţiei de neo-natologie: "De câţiva ani în coace creşte sistematic rata de prematuritate."

Lucru care îi pune în dificultate pe medici şi asta din cauza faptului ca medicaţia primită prin programele naţionale este insuficientă.

Livia Făţiman, medicul şef al secţiei de neo-natologie: "Este destul de dificil, aproape că ne depăşeşte. De ce aţi mai avea nevoie? Echipamente, ventilatoare şi unele medicamente care sunt specifice pentru nou născuţi."

În România, statisticile arată că peste 20 000 de copii se nasc prematur în fiecare an, şi că, mai puţin de jumătate dintre aceştia supravieţuiesc.

reporter: Annabelle Borş
operator: Florin Boboc 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...