Conturi blocate la Hârşova. Spitalul orăşenesc are datorii uriaşe şi medicamente doar pentru urgenţe

Data publicării:
spital harsova

Spitalul Orăşenesc Hârşova este imaginea vie a unui sistem sanitar care se chinuie să supravieţuiască: subfinanţat şi cu medici puţini.

Pentru a funcţiona la cele mai înalte standarde unitatea spitalicescă are nevoie de 160 de medici şi asistente, iar în momentul de faţă în spital nu lucrează mai mult de 80 de persoane.

În plus, specialiştii de acolo sunt nevoiţi să lucreze cu tehnică învechită: o masă de operaţii şi un defibrilator din anii 70 sau electrocauter dat în folosinţă în anul 1953.

Adrian Mihai, manager Spitalul Orăşenesc Hârşova: "Dacă în 2010 aveam un buget de 43 de miliarde anul acesta mai avem doar 26 în condiţiile în care au crescut şi salariile cu 15 procente, utilităţile şi inflaţia aferentă".

Ca în multe spitale din ţară, şi la Hârşova pacienţii sunt nevoiţi să îşi aducă medicamente de acasă. Spitalul nu poate asigura medicaţia necesară decât pentru bolnavii trataţi în regim de urgenţă.

Ion Axinte este din localitatea Ciobanu şi a ajuns pe mâna medicilor pentru o operaţie de apendicită. Este prima dată când se internează într-un spital, iar acum trebuie să-şi plătească şi tratamentul.

"Fiecare pacient primeşte reţeta de la medic şi merge şi îşi cumpără. Nu suntem vinovaţi. Dacă am avea bani am cumpăr", a spus  Ştefan Beică, director administrativ.

Spitalul orăşenesc Hârşova deserveşte 9 localităţi, iar cheltuielile cu tratamentul bolnavilor sunt suportate din bugetul local al Primăriei.

Fără intervenţia autorităţilor, unitatea medicală n-ar avea de ales şi ar trebui să pună lacătul pe poarta unităţii. Una din cele mai presante probleme care trebuie rezolvate este cea a căldurii. Stocul de combustibil va fi epuizat luna viitoare, în mijlocul iernii.

Tudor Nădrag, primar Hârşova: "Rămâne ca principală preocupare chiar cu riscul de a afecta salariile salariaţilor primăriei să asigurăm în continuare comustibil pentru că nu-i putem lăsa în frig".

Altfel spus, spitalul nu va rămâne fără înclzire, dar pentru asta vor plăti alţi oameni: angajaţii primăriei îşi vor lua banii cu întârziere.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Alex Şerbănescu

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...