Studenţii şi-au luat rolurile în serios şi au respectat toţi paşii unui proces real. Au chemat la bară martori şi experţi pe care atât apărarea, cât şi acuzarea i-a interogat.
"Sunteţi creştină? Da. Vă rog să puneţi mâna pe cruce şi să repetaţi după mine: Jur să spun adevărul, să nu ascund nimic din ceea ce ştiu. Aşa să îmi ajute Dumnezeu."
Procesul simulat porneşte de la un contract real de antrepriză, cauză ce a fost studiată la cabinetul unui avocat în perioada în care studenţii au făcut practică. Irina Balaban, studentă în anul IV, recunoaşte că a început Dreptul mai mult la îndemnul părinţilor. Între timp, a început să îi placă. Mult. Visul ei nu este devină avocat, ci judecător.
Irina Balaban, studentă: "În urma acestor procese simulate ştim ce va urma după ce terminăm facultatea....pentru cei care vor să urmeze o profesie în domeniu, ştiu cum ese într-adevăr în sălile de judecată."
Lăcrămioara Amironesei, studentă: "Pentru simularea aceasta...cam cinci luni de zile a fost pregătirea, intensă. Veţi face faţă unui proces adevărat? Sperăm. Sper că o să intru în Barou şi să fiu lângă domnii avocaţi şi procurori."
La eveniment au participat profesori, studenți, masteranzi și reprezentanți ai Baroului Constanța.
Gabriel Grigore, decanul Baroului de avocaţi Constanţa: "Eu cred că pentru ei reprezintă un eveniment, în sensul că participă la un proces simulat, îmbracă o robă de avocat şi este un impact în ceea ce priveşte reprezentarea pe care o au faţă de profesie."
Totul face parte dintr-un proiect derulat în colaborare cu baroul Constanţa. 200 de studenţi vor participa la 10 astfel de procese simulate. Un concurs, in acelasi timp, între studenţi şi masteranzi.
Drumea Mihnea Claudiu, decanul Facultăţii de Drept: "Unul din premii va fi de 8.000 de lei pentru cel mai bun proces simulat, ceea ce este un motiv de a-i face să fie şi mai buni, dar şi ambiţia aceea personală de a deveni mult mai bun decât colegii tăi, mai ales că ei se supervizează de la o grupă la alta."
reporter: Oana Manoilă
operator: Florin Boboc