Centrele de adăpost, refugiu pentru mămicile fără casă
Data publicării:
La doar 23 de ani, Georgeta Nicolae are deja patru copii. Mezinul familiei are doar două săptămâni. Femeia nici nu vrea să se gândească cum şi unde ar fi adus pe lume bebeluşul dacă nu ar fi primit ajutorul asistentelor sociale în urmă cu câteva luni, când a ajuns în stare gravă la urgenţă din cauza soţului ei.Tânăra se mai poate adăposti de frig aici încă aproximativ şase luni şi se gândeşte cu groază la momentul în care va trebui să se despartă de copiii ei pentru că nu are cu ce să îi crească.Soţul ei mai vine totuşi din când în când să îşi vadă copiii.
În Centrul Maternal Mangalia am găsit-o şi pe Gabriela Dima. Deşi are 23 de ani, are privirea unei femei care a trecut prin multe clipe grele. Tot de frica soţului a fugit şi ea de acasă, cu tot cu copii. A cerut imediat ajutorul autorităţilor.Din dorinţa de a nu separa familia, Direcţia pentru Protecţia Copilului adăposteşte atât copiii cât şi mamele în centrele sociale.
Mămicile care vor să se adăpostească de frig sau care pur şi simplu au nevoie de protecţie în regim de urgenţă, se pot adresa oricând direcţiei sau pot suna la Telefonul Copilului.