Ca să faceţi blobbing nu aveţi nevoie de cine ştie ce condiţie fizică. Nu trebuie să vă forţaţi sau să vă puneţi muşchii la lucru. Totul este foarte simplu: pe suprafaţa apei se amenajează o structură de forma unei perne gigantice. Vă aşezaţi pe unul din locurile de la un capăt, în timp ce alte două persoane sar de la înălţime pe celălalt capăt al pernei.
Pentru a testa această alternativă de distracţie şi a cădea în apă de la aproximativ cinci metri înălţime îţi trebuie mult curaj şi un spirit real de aventură.
Iar cel care a avut curaj să o aducă la noi în ţară spune că ....
"Ideea a fost din Statele Unite, am văzut pe internet şi de acolo a început toată nebunia cu blobbing-ul. Am văzut, ne-a plăcut şi am vrut să încercăm pentru noi, să ne distrăm noi, dar de ce doar noi, să se distreze toată lumea," declara Virgiliu Bumbu, proprietar blob.
Pare simplu şi puţin periculos, mai ales că atunci când se aruncă de pe trambulină, turiştii primesc şi vestă de salvare.
"Sunt câteva pericole; să se lovească, să înghită apă, le dau nişte veste pe ei, iar noi salvamarii suntem mereu vigilenţi, iar dacă este nevoie intervenim", declară Nicu Serafim, şeful echipei de salvamari din Costineşti
O săritură de pe blob costă 15 lei. Chiar dacă pare puţin cam scump, merită să încercaţi.