A intrat în insolvenţă. Comuna Nalbant, din Tulcea, are datorii de 9 milioane de euro

Data publicării:
nalbant tulcea

Totul a început în anul 2004, când o firmă din Galaţi a câştigat o licitaţie pentru exploatarea unor terenuri cu calcar din Nalbant. Au cumpărat dealurile unde aveau de gând să facă exploatările, însă din cauza birocraţiei nu au putut prelua proprietatea.

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Acesta este locul din care au pornit toate necazurile. Acolo, undeva, pe deal, ar fi trebuit să existe o carieră de calcar însă, după cum se vede, terenul este neatins. Şi asta pentru că firma care a câştigat licitaţia a fost blocată timp de cinci ani".

Primarul de atunci ar fi trebuit să ceară Prefecturii eliberarea a două ordine prin care se recunoştea dreptul de proprietate asupra terenului. Dar n-a făcut-o.

Abia următorul primar a făcut demersurile legale, în 2009. Reprezentanţii firmei gălăţene au făcut câteva explorări în zonă şi au ajuns la concluzia că, în cei cinci ani în care NU au putut scoate calcar, au pierdut 9 milioane de euro. Firma a dat Primăria Nalbant în judecată şi a câştigat procesul.

Marian Chiscop, fost primar Nalbant: "Putea fi evitată dacă avocaţii îşi făceau meseria, dar, au tratat totul cu indiferenţă şi s-a ajuns aici Din cauza insolvenţei, în comună nu se poate construi nimic. Nici măcar un drum nu poate fi pietruit".

Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa: "Deşi pare greu de crezut, aceasta este una din străzile din Nalbant. Arată ca după rozboi, ca şi cum ar fi fost bombardată. Totul este plin de cratere. Cam aşa arată, dealtfel, toate uliţele din sat, iar Primăria nu poate mişca nici măcar un deget".

Locuitorii ridică din umeri neputincioşi. Tot ei au de suferit din cauza situaţiei iscate, însă nu au ce să facă.

Dacă în cei trei ani de insolvenţă, primăria nu-şi achită datoriile, comuna va intra în faliment. Cu alte cuvinte, se va desfiinţa!

Ion Nicolae, primar Nalbant: "Din nişte calcule aşa, estimative, am ieşi din insolvenţă, cu banii proprii, după 53 de ani!".

Singura şansă de scăpare ar fi ca bugetul Ministerului de Finanţare să fie suplimentat cu suma de 9 milioane de euro pentru ca datoria comunei Nalbant să fie achitată de Guvern.

O decizie finală este aşteptată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care se va pronunţa la sfârşitul lunii aprilie

reporter: Oana Manoilă
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...