Viaţă grea la groapa de gunoi

Data publicării:
groapa gunoi

Familiile strămutate în urmă cu 3 ani trăiesc acum în condiții mizere și abia supraviețuiesc de pe o zi pe alta.

Claudia Greta avea 29 de ani în 2010 când a fost mutată cu forţa, împreună cu cei 5 copii ai săi, în colonia de la Pata Rât. De atunci, se luptă să scape de coşmarul pe care-l trăieşte lângă groapa de gunoi a oraşului.

"Noi nu am trăit aici. Nu ne-am născut aici, ne-am născut în Cluj-Napoca. Am trăit acolo, suntem integraţi, suntem civilizaţi... şi acolo am dori din tot sufletul să ne continuăm viaţa. Niciunul dintre copiii din această comunitate, chiar dacă am întâmpinat greutăţi, nu s-a lăsat de şcoală", spune Claudia Greta.

Femeia a acceptat să se mute la Pata Rât, după ce autorităţile i-au promis că situaţia va fi una provizorie. Acum împarte câţiva metri pătraţi împreuna cu o altă familie.

La 3 ani de la evacuare, mai mulţi activişti au dorit să atragă atenţia asupra situaţiei într-un mod inedit și au rememorat momentul evacuării printr-o piesă de teatru mut.

Fostul consilier prezidenţial, Eckstein-Kovács Péter, este un susţinător al cauzei. "Candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană nu poate să coexiste cu aceste condiții de viață, care sunt aici la Pata Rât. Fără loc de muncă și fără venit, e foarte greu să ieși din sărăcia în care sunt acești oameni", spune acesta.

Pe locul unde cândva s-au aflat barăcile celor care trăiesc în ghetou, s-a ridicat Campusul Teologic Ortodox "Nicolae Ivan", inaugurat recent de premierul Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri