Terminal cargo şi gară, la aeroportul din Cluj-Napoca

Data publicării:
AEROPORT

Autorităţile şi-au propus să construiască, în următorii zece ani, în zona aeroprotului, o staţie CFR pentru călători, un hotel cu 75 de camere, un terminal cargo, dar şi o parcare supraterană.

Creşterea traficului la un milion şi jumătate de pasageri până în anul 2020 face ca realizarea unei conexiune directe cu calea ferată să fie absolut necesară. "Conexiunea cu Gara Someşeni, de exemplu. Pentru pasageri sunt două variante. Una este tunel, una, o pasarelă. Avem o distanţă în linie dreaptă de aproape 280 de metri până acolo. De asemenea, avem intenţia de a dezvolta transportul cargo în viitor", declară David Ciceo, directorul aeroportului clujean.

"Sunt vitale pentru dezvoltare, odată cu terminarea pistei de 3.500 de metri. Prima etapă s-a terminat cu succes şi urmează etapa a doua. Pentru dezvoltarea economică, urmează realizarea acestor obiective",  spune consilierul judeţean Ioan Petran.

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca va avea în viitor şi un parc fotovoltaic, iar energia produsă îi va asigura o parte din funcţionare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Pensie cu 400 lei mai mare în aprilie. În ce zile se face viramentul banilor în contul pensionarilor
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...