Tabără de prim ajutor

Data publicării:
prim ajutor-1

După ce sunt informaţi asupra misiunii, tinerii au timp 2 minute să se pregătească. Cazul zilei: un grup de elevi implicaţi într-un accident rutier, după ce s-au urcat într-un camion încărcat cu lemne.

"Conducătorul auto a pierdut din cauza neatenţiei, a condiţiilor meteo, controlul maşinii. Este vorba din câte am aflat, până în momentul actual, de 20 de persoane", li se explică voluntarilor.

Ajunşi la locul accidentului, aceştia trebuie să fie capabili să ofere primele îngrijiri, dar şi să liniştească victimele.

"Ne împart organizatorii în victime şi salvatori, iar numărul a fost din ce în ce mai mare, adică chiar la început am fost 1-3, iar acum am fost un întreg grup. Eu mi-am ales să am ambele braţe fracturate de la căzătura din tir", spune unul dintre participanţi.

"Am avut o victimă cu fractură de picior şi cu un obiect străin, o victimă cu fractură de coloană cervicală, lovitură la cap. Orice intervenţie este destul de dificilă, pentru că trebuie să ai foarte mare grijă să nu faci mai mult rău prin ceea ce faci", explică altul.

"Ei sunt, mulţi dintre ei, la început. Alţii au mai mare experienţă, unii lucrează în servicii de ambulanţă, alţii nu. Desigur, încercăm să îi aducem pe toşi la acelaşi nivel", spune Paul Rus, medic voluntar.

După ce termină cursurile de pregătire, voluntarii pot să intervină, alături de echipele de intervenţie specială şi medici, în diverse cazuri de urgenţă sau calamităţi.

"Cutremure, înzăpeziri, alunecări de teren, să ajute la evacuarea victimelor, la asigurarea taberei de sinistraţi. Tabăra noastră este organizată pe principiul unei tabere de sinistraţi", explică Simona Bratu, directorul filialei Crucea Roşie Cluj.

Tabăra de pregătire a voluntarilor Crucii Roşii a ajuns deja la cea de-a şasea ediţie. Anul acesta, la cursurile de pregătire participă 62 de voluntari, din 12 judeţe. Tabăra se va încheia în data de 3 august, cu un exerciţiu de 24 de ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...