Start pentru Electric Castle în Transilvania

Data publicării:
bontida

Dub PistolsGramatik sau Sasha sunt doar câţiva dintre artiştii din Europa, Statele Unite ale Americii şi Africa de Sud care vor urca pe cele cinci scene ale festivalului găzduit de Castelul Banffy.

"Pe Main Stage vor urca trupele live ale festivalului şi headlinerii. Dance Garden este pe faţada neogotică a castelului, mai avem The Mill, care este scena de muzică experimentală în fosta moară a castelului, The Stables, în fostele grajduri şi mai avem scena de Reggae", a precizat Andi Vanca, PR Manager.

Bugetul festivalului se ridică la 800.000 de euro, iar organizatorii se aşteaptă ca nu mai puţin de 60.000 de oameni să participe la eveniment, cu jumătate mai mulţi decât la prima ediţie din 2013. Veniţi din toată România, fanii muzicii electronice au ales festivalul şi pentru locaţia inedită.

"Am fost şi anul trecut şi mi-a plăcut foarte mult. Am decis să mă întorc şi anul acesta şi nu l-aş rata pentru nimic în lume. Îmi place mult iniţiativa, dar sper că nu o să se distrugă nimic", a spus o tânără.
"Când am auzit, primul meu gând a fost să mă întreb de ce nu m-am gândit eu la asta. E perfect: un castel medieval în Transilvania. E fantastic", a afirmat entuziast un tânăr.

Organizatorii festivalului au decis să susţină procesul de conservare a castelului de la Bonţida şi au apelat la o metodă inedită de reciclare a materialelor promoţionale de la ediţia de anul trecut.

"Din bannerele de anul trecut, am realizat produse pentru acest festival: genti în special de tip messenger sau all baguri. Preţurile variază între 60 şi 300 de lei", a precizat Andreea Zaharescu, artist.

Un abonament pentru cele patru zile de festival costă 250 de de lei, iar un bilet de o zi ajunge la 100 de lei. Aflat la a doua ediţie, festivalul de muzică electronică Electric Castle se va încheia în 22 iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri