Spectacolul statuilor vii

Data publicării:
STATUI VIVANTE

De mai bine de 12 ani, Afke este "o statuie vie" cu carte de muncă. Totul a început ca un hobby pe străzile orașului natal, în Olanda, dar în scurt timp pasiunea s-a transformat într-o meserie care a dus-o la spectacole în toate orașele de pe continent. Acum, la Cluj-Napoca.

"O statuie vie bună înseamnă o combinație între bază, adică a sta nemișcat, și un costum bun dar și un scenariu. Tu pretinzi că ești cineva, iar lumea te crede și este importantă și interacţiunea cu audiența", spune Afke.

Succesul ei și al partenerul ei de scenă, Miko, nu ține doar de capacitatea statuilor de a nu se mișca, ci mai degrabă de complexitatea personajelor alese. Astfel, costumele și machiajul trebuie să lase publicului impresia că ceea ce vede este într-adevăr o statuie.

”Cu cât avem mai mult machiaj, cu atât mai mult ne intrăm în rol. Cred că devenim și mai serioși pentru că, la pregătire, pare că niciodată nu ai suficient de mult timp”, explică tânăra.

Afke și colegii ei de trupă au în palmares chiar și un titlu mondial la competiția statuilor vii, care are loc anual în Olanda.

O reprezentaţie poate dura chiar și trei ore, iar în cadrul concursurilor se evaluează, de către juriu și public, originalitatea scenariului și a costumelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum să nu iei amendă de 1600 de lei când parchezi lângă trecerea de pietoni. Distanța legală pentru evitarea...
Digi FM
El este tânărul găsit mort într-un apartament din București. În 2013, Rareș era pasionat de știință și...
Pro FM
Fosta soție a lui Michael Jackson, apariție rară pe străzile din California, la nouă ani de când a fost...
Film Now
Câți copii are Jeff Goldblum. Celebrul actor a devenit tată la vârsta de 62 de ani: „Nu regret deloc”
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Haos la Casa de Pensii. Sistemul, iarăși, nu merge. Care pensionari iau pensii mai mici? DOCUMENT
Digi FM
Cum să vopsești ouăle de Paște cu ingrediente naturale pe care le ai în bucătărie, fără vopsea din comerț
Digi World
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde”...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Cauza morții lui Michelle Trachtenberg a fost dezvăluită. Ce au aflat medicii după ce familia actriței s-a...
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...