Romii învaţă să voteze

Data publicării:
ghid vot romi

În judeţul Cluj, la ultimele alegeri europarlamentare, aproximativ 7.700 de voturi au fost declarate nule, ceea ce înseamnă puţin peste 4% din totalul voturilor exprimate.

"Din păcate, cam 70% au ştiut să voteze, restul 30%, nu. Deci n-au ştiut unde să pună parafa în patrulaterul respectiv şi au pus în două locuri", a precizat Săndel Gerebeneş, preşedintele Organizaţiei Etnice a Romilor.

"Ghidul Alegătorului Rom" este scris atât în română, cât şi în limba romani.

"Au nevoie, deoarece duc o lipsă de carte şi doi la mână, sunt manipulaţi înaintea scrutinului de vot, iar acest buletin de vot le creează, într-adevăr, o altă imagine de a vota corect. Mulţi romi nu ştiu să voteze, când intră în cabina de vot, pun două ştampile, ieşind din cabina de vot ei crezând că au votat bine", a explicat Aurel Pascu, preşedintele Fundaţiei Roma Umanitate.

"Cu siguranţă va fi de un real folos, considerăm că ne oferă ocazia, oportunitatea, de a arăta întregii opinii publice amploarea pe care ar putea să o aibă votul comunităţii rome", a completat Janosi Kristian, vicepreşedintele Fundaţiei Roma Umanitate.

La începutul lunii septembrie, ghidul va fi tipărit şi distribuit în 100.000 de exemplare, la nivel naţional, dar şi în alte ţări unde trăiesc comunităţi de romi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri