Maraton de zumba în scop caritabil. Clujenii au dansat în centrul oraşului pentru copii şi tinerii dependenţi de dializă

Data publicării:
ZUMBA

Piaţa Unirii din Cluj-Napoca s-a transformat într-o adevărată sală de fitness în aer liber. Timp de o oră şi jumătate, pasionaţii de zumba au dansat pentru copiii cu insuficienţă renală de la Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din oraş.

"Sper ca energia care se adună aicea, cumva să se transmită şi copiilor, să reziste şi în momentele mai puţin plăcute din viaţa lor", a spus unul dintre ei.

"Nu cunosc în amănunt cazul acestor copii, dar simt că trebuie să fiu cu sufletul, pentru că şi eu am copii, să fiu alături de aceşti copii", a afirmat şi o participantă.

"Nimic nu poate fi mai bun decât zumba şi adunarea de bănuţi pentru cei care au nevoie. Perfect! Dansăm şi luptăm pentru cei care au nevoie. Lumea vine şi se distrează, nici nu simt că fac mişcare", a afirmat Mariana Petraşca, instructor de zumba.

Pe lângă dans, participanţii la Zumbathon au avut posibilitatea să doneze bani pentru o tabără la mare, destinată tinerilor şi copiilor cu insuficienţă renală.

"O tabără la mare este extrem, extrem de scumpă. Pentru că ei fac dializă la două zile, pentru că ei sunt extrem de afectaţi de boală, pentru că au nevoie de o grămadă de medicamente şi am avea nevoie să strângem la acest eveniment măcar 10.000 de lei, ca să-i adăugăm la cei 80.000 care s-au strâns deja", a precizat Emanuel Ungureanu, organizator al evenimentului.

Şi câţiva tineri din Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie "Claudia Safta" din Cluj-Napoca au fost prezenţi, impresionaţi de gestul clujenilor.

"Se vede că sunt oameni cu suflet mare, care poate nu trec, dar simt ce e la un copil o vacanţă", a spus unul dintre ei.

Costurile tabarei la mare ajung până la 110.000 de lei. Dacă toată suma necesară va fi strânsă, 62 de tineri şi copii vor petrece o vacanţă pe litoralul românesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri