Lucrări de milioane de euro, blocate de contestaţii

Data publicării:
strada

Peste 70% dintre licitaţiile importante organizate în judeţul Cluj în ultimul an au fost blocate de contestaţii. Este şi cazul celui mai important proiect european de reabilitare a 15 străzi şi 86 de intersecţii, în valoare de 30 de milioane de euro, suspendat până la răspunsul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Primăria Cluj-Napoca riscă însă să piardă banii, dacă lucrările nu încep în următoarele şase luni.

"După prima soluţie de la CNSC, dacă ne este favorabilă, noi putem deja încheia contractul, chiar dacă firma respectivă atacă şi la instanţă. Din nefericire, nu putem să îi penalizăm foarte dur pe cei care atacă în instanţă şi întârzie proiectele mai ales europene şi pierdem bani. Din nefericire, ne afectează în absorbţia fondurilor europene şi sper să ne încadrăm în termenele limită", a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea şi curăţenia stradală, dar şi deszăpezirea sunt ţinute în şah de contestaţii la Cluj-Napoca. Şi în acest caz, este vorba tot despre o licitaţie de 30 de milioane de euro. Reprezentanţii firmelor contestatare spun însă că reclamaţiile lor sunt justificate.

"Tarifele cu care s-a câştigat licitaţia nu pot face faţă cerinţelor impuse de Uniunea Europeană. Acolo unde suntem siguri că nu avem dreptate şi am greşit documentaţia, suntem siguri că nu avem utilajele şi personalul calificat şi n-am câştigat, nu contestăm, dar unde stim că n-am greşit, suntem îndreptăţiţi să câştigăm. Ne batem, că suntem căliţi", spune Eugen Vereş, directorul firmei contestatare.

Avalanşa de contestaţii a stârnit nemulţumirea primarului Emil Boc, care consideră că legea privind achiziţiile publice este prea blândă cu cei care recurg la aşa ceva. Edilul a cerut în repetate rânduri ca firmele care depun nefondat contestaţii să fie şi amendate, nu doar obligate să renunţe la garanţia de participare la licitaţii.

"Trebuie limitate treptele multiple de atacare în instanţă. Suficientă ar fi o cale de atac în instanţă, care să rămână definitivă. Aş fi dorit să fie sancţiuni mai aspre", a declarat primarul. 

Într-un clasament la nivel naţional, Clujul se află pe locul 4, după Bucureşti, Iaşi şi Timiş la numărul de licitaţii contestate în 2013, conform raportului de activitate al Comisiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei