Profesorii practică această meserie de peste 30 de ani şi au fost instruiţi, la rândul lor, de către cei mai mari maeştri japonezi.
Ion State predă aikido de 12 ani. Este instructor în Constanţa şi a venit la Cluj-Napoca special pentru fi instruit de cei doi profesionişti. "Este arta maţială care cred eu că mi se potriveşte. Am încercat mai multe stiluri de arte marţiale înainte. În momentul când am ajuns la aikido am considerat că este haina care mi se potriveşte cel mai bine", spune instructorul.
Aikido presupune diverse tehnici de autoapărare. Scopul său nu este distrugerea adversarului, ci, dimpotrivă, armonizarea cu el. "Dorim să dezvoltăm câteva capacităţi umane precum atitudinea, viziunea, spontaneitatea, iar aikido cercetează puritatea, prin gesturi pure. E minunat că aikido poate fi practicat de către oricine pentru că, teoretic, nu necesită forţă. Când avem tehnicile nu e nevoie de forţă", explică maestrul Christian Tissier.
Spre deosebire de alte arte marţiale, aikido nu implică agresivitate.
"România este cotată la un nivel ridicat pe scala internaţională şi de aceea avem şi vizita maeştrilor mari aici în România. Există dojo-uri de aikido în 42 de oraşe din România, sunt peste 2.500 de practicanţi de aikido şi nivelul este bun", spune preşedintele Fundaţiei Române de Aikido Aikikai, Dorin Marchiş.
Antrenamentele de la Cluj au fost organizate de Fundaţia Română de Aikido Aikikai, cu scopul de a realiza un schimb de experienţă între practicanţii din ţară şi cei din străinătate. La antrenamentele oferite de maeştri străini au participat aproximativ 200 de practicanţi de aikido de toate vârstele.