Cinematograful Dacia este în paragină de mai bine 10 ani. De-a lungul timpului, a fost afectat de două incendii şi a devenit adăpost pentru oamenii străzii.
Acum, autorităţile locale s-au hotărât să-l reabiliteze şi să îl transforme într-un spaţiu multifuncţional.
"Pe lângă funcţia de cinematograf, pe care suntem obligaţi să o menţinem, locuitorii din cartierul Mănăştur doresc să existe şi un centru comunitar, care să ofere programe pentru copii, de tip afterschool sau de petrecere a timpului liber în vacanţă, precum şi zone care să fie destinate persoanelor vârstnice", a declarat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al primăriei clujene.
În aceeaşi situaţie se află şi cinematograful Favorit, închis de mai bine de 10 ani.
"E o chestiune care cred că se reduce, foarte simplu, la bani, la o proastă administrare a patrimoniului și cred că la interesele financiare şi, mai bine zis, interesele legate de terenuri şi de calitatea unei clădiri, şi faptul că anumiţi oameni îşi doresc să aibă acolo un restaurant, o sală de bingo sau un supermarket", a spus Cristian Hordilă, organizator TIFF.
Doar trei cinematografe funcţionează în prezent în Cluj. Unul dintre ele, recent modernizat, este cinematograful Florin Piersic, fostul Republica, renovat în totalitate de primărie cu suma de 500.000 euro.