Haos în coordonarea salvării supraviețuitorilor în urma accidentului aviatic

Data publicării:
220114 haos in cordonare

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, ar fi trebuit să fie vicepreşedintele acestei celule de criză. Nu a fost însă convocat şi a aflat de la televizor de accidentul aviatic.

La faţa locului, printre autorităţi, domnea haosul, chiar şi după o oră de la anunţarea accidentului. La ora 17.00, în zona Ursoaia, coordonarea nu era asigurată de nimeni.

"Nu coordona nimeni, pentru că la momentul ăla, atunci încercam să ne adunăm toţi cei implicaţi: Alba, Bihor, Cluj. Atunci eram la momentul întâlnirii. Cel care şi-a asumat conducerea şi coordonarea a fost adjunctul ISU Alba, colonelul Oprişa", susține Viorel Crainic, primarul comunei Beliş.

Şi echipajele salvamont din judeţul Cluj se aşteptau să fie coordonate de prefectul Gheorghe Vuşcan.

"Persoana care ar trebui să conducă această celulă de criză este domnul prefect. Părerea mea că locul dânsului nu era pe teren cu puşca în mână, ci cu strategii în Cluj, care făceau planuri şi dădeau indicaţii. Atât reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, cât şi cei de la Prefectura Cluj, au refuzat să ofere explicaţii cu privire la modul în care au acţionat după anunţarea accidentului", susține Gheorghe Frăţilă, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont - Salvaspeo Cluj.

Prefectul Gheorghe Vuşcan nu a vrut să comenteze situaţia. O echipă Digi24 Cluj-Napoca a vorbit, în cele din urmă, cu purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Casandra Olănuța.

Casandra Olănuța: "Ne pare rău, comunicarea se poate face doar la nivel central".
Reporter: "Nu aveam întrebări complicate, voiam doar să avem o discuţie despre cine trebuia să coordoneze."
Casandra Olănuța: "Suntem şi noi într-un sistem de subordonare. Ne cerem scuze, asta este ceea ce ni s-a transmis de la nivelul ministerului. Dar domnul prefect este aici, are şedinţă. Este într-o şedinţă."

Astfel de celule de criză se organizează, potrivit legii, în orice situaţie de urgentă, fie că e vorba de inundaţii, ninsori abundente sau accidente grave.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...