La nivel naţional, numai în acest an, au fost înregistraţi peste 500 de noi bolnavi. În total, statul asigură tratament pentru aproape 8.800 de pacienţi infectaţi cu acest virus, însă numărul celor bolnavi depăşeşte 12.000.
Flash mob-ul a fost organizat de Organizaţia Studenţilor Farmacişti Cluj şi de Organizaţia Studenţilor Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
"Ne-am gândit să facem un flash mob în care să imortalizăm simbolul campaniei, fundiţa roşie, pentru a sensibiliza populaţia, în ceea ce priveşte infectarea cu virusul HIV şi să fie mai conştienţi asupra riscului mare de infectare, să ştie că e important să se informeze asupra prevenirii şi asupra tratării", a afirmat Carina Kencsan, unul dintre organizatorii acţiunii.