Faţă nouă pentru Mănăstirea Franciscană

Data publicării:
manastire

Mănăstirea Franciscană din Cluj-Napoca nu a mai fost reabilitată de mai bine de 100 de ani.

"Dacă ne raportăm la intervenţiile similare în Europa, cam asta ar însemna o intervenţie profesională, interdisciplinară. Sperăm, pe baza acestui studiu de fezabilitate, că o să reuşim măcar parţial din fondurile norvegiene, parţial din fondurile europene, să ne apropiem de o sumă rezonabilă", spune Szabolcs Guttmann, preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din Transilvania.

Banii vor fi folosiţi şi pentru lucrări care să pună în valoare galeriile subterane ale oraşului. Este vorba despre "legarea unor subsoluri, care actualmente sunt punctiforme, spaţii extraordinare, pentru a arăta dezvoltarea urbanistică a oraşului, de la perioada Napoca până la Evul Mediu timpuriu şi nu numai", explică Szabolcs Guttmann.

Proiectul prevede amenajarea unui mini-muzeu, a unui studio artistic şi a unor ateliere de restaurare. Clădirea istorică va avea și un lift panoramic.

Proiectele de reabilitare şi restaurare au fost puse la punct după 3 ani de studii de fezabilitate. Arhitecţii sunt sprijiniţi de membrii Ordinului Franciscanilor, care au fost de acord ca o mare parte a clădirii istorice să fie transfomată în spaţiu cultural deschis vizitatorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri