Cutremur pe piaţa asigurărilor

Data publicării:
audieri omniasig

ACTUALIZARE. 20 din cei 44 de angajaţi ai companiei Omniasig, toţi directori de sucursale, citaţi astăzi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, au fost puşi sub acuzare pentru fraudă cu poliţe de asigurare. Celelalte 24 de persoane, implicate în dosarul fraudelor cu poliţe de asigurare, vor fi audiate în următoarele zile, dar în calitate de martori.

Angajaţii Omniasig, suspectaţi că au emis sute de mii de poliţe de asigurare fără să le fi înregistrat, au venit rând pe rând la sediul Parchetului din Tîrgu Mureş.

"Au avut loc mai multe audieri. O parte dintre persoane au fost în calitate de suspect, iar cealaltă parte, în calitate de martor. Suspecţilor le sunt imputate două infracţiuni: abuz în serviciu şi fals intelectual", a precizat avocatul Leon Cengher.

Anchetatorii susţin că societatea avea obligaţia, mai întâi, să încheie o poliţă de asigurare obligatorie, după care, cine dorea, putea face şi una facultativă. Banii obţinuţi din asigurarea obligatorie ar fi trebuit să ajungă într-un fond special, destinat despăgubirilor în caz de dezastre naturale. Această obligaţie a fost impusă la jumătatea anului trecut, prin modificarea legii. Dar, ca să evite trimiterea banilor către fondul special, agenţii treceau pe poliţe o dată falsă, anterioară modificării legii. În acest fel, încasările rămâneau doar în conturile companiei. Statul ar fi fost prejudiciat cu 10-20 de euro/poliţă, în condiţiile în care procurorii verifică acum peste 1 milion de asigurări.

La o zi după ce procurorii au descoperit frauda de la Omniasig, Mişu Negritoiu, şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, a dat asigurări că situaţia este sub control. El a spus că niciunul din posesorii acestor poliţe nu va avea de suferit.

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş au fost chemaţi atât angajaţi ai companiei, suspectaţi de abuz în serviciu şi fals intelectual, cât şi martori.

Aseară, la Cluj-Napoca, poliţiştii au plecat cu mai multe acte din sediul companiei, dar au dus-o la audieri şi pe una dintre angajatele sucursalei. În întreaga ţară, poliţiştii au ridicat dosarele a aproximativ 1 milion de poliţe de asigurare, toate încheiate în ultimul an.

Procurorii şi poliţiştii au suspiciunea că poliţele nu au fost înregistrate oficial în baza de date a Autorităţii de Supraveghere Financiară. Astfel, ar fi fost fraudat atât statul, cât şi societatea-mamă din Austria. Prejudiciul este estimat, în prezent, la 1 milion de euro, dar acesta va fi cunoscut exact abia după verificarea tuturor documentelor ridicate de anchetatori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...