Clujul, în pericol să piardă fonduri UE

Data publicării:
DRUM INCHIS RACHITELE

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat că va face o analiză pentru a vedea dacă cele două proiecte sunt blocate din vina autorităţilor clujene.

"Nu e corect să le mai acordăm șansa de a fi finanțate din fonduri europene. Mai grav este faptul că se impune ca o parte din lucrările deja executate să fie reluate, iar fondurile alocate pentru aceste lucrări, prin POS și POR, s-au irosit degeaba", a afirmat acesta, conform actualdecluj.ro.

Clujul a atras cei mai mulţi bani europeni pentru realizarea unei gropi de gunoi ecologice. Contractul de finanţare nerambursabilă se ridică la 195 de milioane de lei.

Fondurile pentru Centrul de Deşeuri au fost acordate judeţului Cluj în anul 2010. Singura condiţie de atunci a Uniunii Europene pentru acordarea a 70% din banii necesari contrucţiei a fost ca aceasta să fie realizată în 3 ani. Până acum însă, noua groapă de gunoi nu a trecut nici de etapa realizării fundaţiei.

În aceiaşi situaţie se află şi proiectul drumului turistic Răchiţele - Ic Ponor, pentru care Consiliul Judeţean Cluj a obţinut în 2009 o finanţare de 50 de milioane de lei. Şi în acest caz lucrările sunt realizate doar în proporţie de 60%.

"Ic Ponor a fost blocat aproape 3 ani. Acum suntem în procedură de deblocare, pentru că lucrăm pe caietul de sarcini, să scoatem la licitaţie restul de execuţie. Celălalt CMID am spus că este în procedură de reziliere cu actualul constructor, deoarece nu şi-a respectat termenele", a precizat Vakar Istvan, preşedintele interimar al Consiliul Judeţean Cluj.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean mai au la dispoziţie 11 luni pentru a duce la bun sfârşit cele două proiecte. În caz contrar, sumele vor fi restituite din bugetul propriu al Consiliului.

"Unde e lege, nu-i tocmeală. Cât timp Uniunea Europeană a impus nişte reguli şi una dintre ele era respectarea unor termene, bineînţeles că trebuie restituiţi banii. O anchetă ar trebui făcută probabil de o comisie imparţială", a afirmat un clujean.

"Dacă se urmează clauzele contractuale prestabilite şi nu există posibilitatea de a negocia mai departe, atunci restitum banii", a spus altul.

Consiliul Judeţean Cluj a cheltuit deja 85 de milioane de lei din totalul de 150 de milioane obţinute de la Uniunea Europeană. În cazul Centrului de Deşeuri, s-au achitat deja 60 de milioane de lei, iar in cazul drumului Răchitele-Ic Ponor, 25 de milioane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...