Fondurile europene au finanţat în ultimii 7 ani principalele investiţii din Cluj-Napoca. 28 de milioane de euro a costat modernizarea liniei de tramvai, în timp ce reabilitarea Parcului Central a necesitat o investiţie de 7 milioane de euro. Tot din fonduri europene a fost realizat şi sistemul de închiriere de biciclete. Clujul mai are alte 15 proiecte europene în derulare şi 2, în faza de pregătire, însă fondurile s-au terminat.
"Avem un grad de contractare de peste 115%. Asta înseamnă că avem proiecte în valoare de peste 82 de milioane de euro, cât era suma alocată. În măsura în care este posibil, evident, suplimentare cu 10% a fondurilor pentru ce înseamnă municipiul Cluj-Napoca, astfel încât şi drumul spre Lomb sau drumul Făgetului să poată fi finanţate", a declarat primarul Emil Boc.
Sumele suplimentare ar urma să fie alocate de Guvernul României la recomandarea Comisiei Europene şi urmează să fie luate de la alte axe de finanţare, unde numărul de proiecte depuse este mic.
"Ne uităm cu mult interes la experienţa Clujului şi sperăm să fie sursă de inspiraţie şi pentru alte zone din România. Noi am luat notă de aceste probleme şi vom vedea care este răspunsul optim", a spus Angela Filote, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Cel mai recent proiect pe fonduri europene demarat de autorităţile din Cluj-Napoca este construirea unui centru de sprijinire a afacerilor. Finanţarea de la Uniunea Europeană trece de 9 milioane de euro şi duce la crearea a peste 100 de locuri de muncă.