Sistemul de iluminat ecologic cu corpuri de ilumat de tip LED va fi implementat pe 22 de artere principale și va aduce o factură cu 40% mai mică la electricitate pentru autoritățile locale. În total, vor fi înlocuiţi peste 1.300 de stâlpi de iluminat.
De asemenea, noile autobuze vor fi ecologice. Acestea vor avea emisii poluante zero şi vor aduce o economie de 70.000 de lei în fiecare an companiei de transport.
"Acordul de astăzi presupune achiziționarea a 10 autobuze complet electrice, construirea a 3 stații de încărcare lentă și a 11 stații de încărcare rapidă. Aceste autobuze electrice au o autonomie de 50 - 70 de kilometri", a declarat primarul Emil Boc.
Autobuzele electrice vor înlocui mijloacele de transport a căror perioadă de utilizare depășește 20 de ani și vor circula atât în cartierele orașului, cât și pe traseul aeroport - gară.
"Vor fi autobuze scurte de 12 metri, vor avea echipare ca toate celelalte autobuze: podea joasă, trapă pentru persoanele cu dizabilități, camere video, vor avea computer de bord", a completat Liviu Neag, directorul CTP Cluj.
"Suntem foarte fericiți să constatăm că în Cluj s-a reușit atragerea unui număr mare de proiecte și cea mai mare parte din fondurile alocate de Elveția ajung la Cluj. Suntem foarte fericiți să vedem că orașul va fi la nivelul orașelor precum Berna și Geneva", a afirmat Jean-Hubert Lebet, ambasadorul Elveţiei la Bucureşti.
În total, aceste investiții se ridică la 11 milioane de franci elvețieni.