Arhivele naţionale, îngropate în igrasie

Data publicării:
depozit arhivele nationale

Sediul Serviciului Judeţean Cluj al Arhivelor Naţionale este compus din patru clădiri, majoritatea construite în anul 1850 şi aflate în stare avansată de degradare. Întreg ansamblul este inclus pe lista monumentelor istorice.

În depozitul de pe strada Mihail Kogălniceanu sunt 18 kilometri de documente. Condiţiile de păstrare nu sunt însă cele mai bune. Spre exemplu, sistemul de alarmă în caz de incendiu şi cel de climatizare sunt foarte vechi.

Problemele au fost sesizate şi de conducerea instituţiei, astfel că acum este nevoie "de un sistem video de supraveghere, de un sistem performant de climatizare care să permită păstrarea documentelor într-un climat constant de temperatură şi umiditate şi de reparaţii la depozitele pe care le avem şi care unele dintre ele se află într-o stare de degradare ce a necesitat evacuarea lor", a precizat Paula Ivan, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Cluj.

În depozite nu există sisteme de avertizare şi stingere a incendiilor, de supraveghere video şi nici de alarmare antiefracţie. În plus, conducerea instituţiei susţine că echipamentele şi utilajele din dotarea depozitelor sunt insuficiente, uzate, supraexploatate şi cu perioada de folosire expirată.

Cele mai recente lucrări de consolidare a clădirilor care aparţin Arhivelor Naţionale din Cluj au avut loc în urmă cu 7 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...