A patra zi de TIFF

Data publicării:
lectii tiff

Până duminică, fanii TIFF pot urmări peste 200 de filme din 55 de ţări, concerte, expoziţii şi pot participa la numeroase dezbateri şi petreceri. 

Personaje atractive, umor şi o poveste care să seducă publicul. Acestea sunt ingredientele unui film de succes, în opinia unuia dintre cei mai influenţi producători de film din Marea Britanie, Nick Powell. Membru în juriul premiilor BAFTA, britanicul predă la Cluj-Napoca lecţii de film pentru viitorii cineaşti ai României, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

"E foarte greu să scrii personaje ce nu sunt ca tine şi nu acţionează conform logicii ori moralităţii tale, dar trebuie să aibă propria logică, altfel nu le credem", a precizat acesta.

Tineri cineaşti din Bucureşti, Cluj, Arad şi Iaşi participă timp de zece zile la cursul producătorului englez.

"A făcut o trecere prin tot procesul de producţie de film şi a insistat foarte mult pe importanţa poveştii", a declarat unul dintre participanţi. "Am notat în primul rând toate cuvintele astea, de la A la Z. Spre exemplu, la D, a fost drama şi dialog şi chestiile astea o să îmi amintească la un moment dat ce spunea Nik", a spus altul.

"Vreau ca un scenariu să fie productiv. Mă refer la faptul că trebuie să ofere lucrurile pe care s-a angajat să le dezvăluie, în al doilea rând vreau să aibă energie şi în al treilea rând vreau să aibă farmec, dar şi să fie tăios", a mai spus producătorul britanic.

Cel care face în fiecare an selecţia filmelor pentru festivalul BAFTA are doar cuvinte de laudă pentru cinematografia românească.

O incursiune în istorie, pe muzică ispirată din melodiile Mariei Tănase, sau un atelier susţinut de unul dintre vicepreşedinţii Academiei Europene de Film. Acestea sunt principalele evenimente de astăzi, de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania. 

"Cinemaul româneasc este foarte viu, cred că a produs atât scurtmetraje, am văzut întreg programul anul trecut, cât şi lunmetraje şi aveţi atât maeştri cu experienţă, cât şi cineaşti tineri. În ciuda tuturor greutăţilor, aveţi o industrie cinematografică vie, cu multă încredere", a mai apreciat acesta.

Producătorul britanic Nik Powell se află pentru a doua oară la Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...