Ziua porţilor deschise la Digi24 Braşov

Data publicării:
ZIUA PORTILOR DESCHISE

Cu bucurie şi emoţie, ne-au trecut pragul elevii clasei a III-a A de la Şcoala Gimnazială Nr. 27. Copiii au avut parte de o exprienţă inedită în care au putut vedea care sunt departamentele unei televiziuni unde se crează ştiri si emisiuni, cum arată o cameră de filmat, un microfon sau un promter şi cine sunt oamenii din faţa, dar şi din spatele camerelor.

Însoţiti de doamna învăţătoare dar şi de părinţi, copiii au inspectat fiecare colţ al televiziunii şi au putut astfel să înţeleagă tot ce se întâmplă în spatele camerelor de filmat.

"Sunteţi o televiziune mică pentru că împliniţi un an. Sunteţi o televiziune mare pentru că daţi ştiri adevărate, importante şi interesante. Asta ştiu copiii mei", a mărturisit Maria Achim, învăţătoare.

Copiii ne-au colindat, ne-au făcut urări care mai de care mai originale şi ne-au lăsat o scrisoare adresată Moşului, pe care o vom transmite acestuia cu dorinţele tuturor de împlinire şi belşug. Cu prezenţa la ziua porţilor deschise ne-au onorat şi reprezentanţii instituţiilor din Braşov.

"Mi-aş dori foarte mult să ne întâlnim în aceeaşi formaţie peste 10 ani, şi să vă spun aceleaşi vorbe. Să aveţi succes în continuare, să fiţi aceeaşi echipă tânără şi entuziastă pe care am descoperit-o până acum", a declarat Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov.

Domnul Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor a afirmat faptul că, "personal am tendinţa să mă uit la un canal de televiziune care emite HD decât la oricare alt canal de televiziune doar pentru acest motiv, pentru că este de calitate imaginea".

Toţi cei prezenţi în redacţia Digi24 Braşov au avut ocazia să facă turul televiziunii şi să cunoască întreaga echipă de ştiri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri