Ziua Forţelor Terestre ale Armatei Române 

Data publicării:
FORTE TERESTRE

Militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte Braşov le-au arătat vizitatorilor armamentul şi tehnicile cu care aceştia lucrează. Un utilaj camuflat care se învârtea pe loc a fost vedeta expoziţiei organizate de militari.

Andreea Vrânceanu are doar 24 de ani şi deja are în portofoliu o misiune desfăşurată în 2010 în Afganistan, acolo unde a fost radio-telefonist.

"Tatăl meu a lucrat de asemenea în armată şi mi-a plăcut şi mie. Mi-a insuflat şi mie treaba asta şi este un loc de muncă sigur, este un loc de muncă respectat, în care poţi să avansezi în carieră", spune caporal Andreea Vrânceanu.

Prin sărbătoarea de astăzi, tinerii au avut ocazia să vadă ce înseamnă o astfel de carieră.

 "Este bună oportunitate pentru cei care vor să urmeze această profesie să vadă efectiv cu ce ne ocupăm, cu ce luptăm, cu ce suntem echipaţi şi ceea ce avem de făcut", este de părere lct. col. Dorinel Cotea - ofițer relații publice, Brigada 2 Vânători de Munte Brașov.

Andrei Iovan este unul dintre tinerii care au vizitat sediul Brigăzii 2 Vânători de Munte şi a fost impresionat de ce a văzut.

"De când eram copil mi-am dorit să urmez o asemenea carieră. Tot  ceea ce e legat de armată mă pasionează", spune tânărul.

Cu ocazia acestei zile, trei batalioane din compunerea Brigăzii 2 Vânători de Munte, au fost decorate cu emblema de onoare a Statului Major General.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gata cu vremea frumoasă! Încep ploile şi vijeliile, temperaturile scad brusc
Digi FM
Ce salariu are o stewardesă româncă angajată la o companie din Orientul Mijlociu: „Devine atractiv când iei...
Pro FM
E în formă maximă, are 53 de ani în buletin și pare de cel mult 30. Cum arată celebra Thalia în costum de baie
Film Now
Demi Moore a intuit pierderea Oscarului chiar cu câteva clipe înainte de a fi anunțată câștigătoarea: „Am...
Adevarul
Dalma Maradona a dezvăluit ce mirosea în camera în care a murit celebrul său tată: Era inumană!
Newsweek
Se pregătește o tăiere de pensie între 200 lei și 700 lei. E nevoie de sacrificii. Avertisment dur
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce se întâmplă cu oasele când îmbătrânim? Noi descoperiri despre reducerea rezistenţei ţesutului osos
Digi Animal World
Cum arată elefantul cu cei mai mari colți. Fildeșii săi impunători au peste 50 de kilograme
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...