Un singur medic, mii de pacienţi

Data publicării:
MEDICA HANDICAP

Chiar şi 1.000 de pacienţi pe lună trec pragul cabinetului de la Direcţia de Asistenţă Socială unde un singur doctor stabileşte ce grad de handicap are fiecare şi, prin urmare, câţi bani primşte conform legii.

"În ultimul an să spunem că am evaluat în jur de 8.000 de pacienţi, în anul 2015, iar în ultimele cinci luni, să zicem un volum de 4.000 şi ceva. Foarte mare greutate, fiind solicitant, avem şi dosare de analizat, şi pacienţi de evaluat aici la sediu, plus cei care sunt imobilizaţi, la domiciliu", spune Marius Parascan - medic.

Chiar dacă face echipă cu psihologul, asistentul social şi psihopedagogul, medicul este cel care ia decizia de încadrare în grad de handicap, după evaluarea complexă a pacienţilor. Asta face ca, în fiecare zi, la uşa cabinetului să se formeze cozi foarte mari.

"Eram programată la 10:30, deci, stau cam de.... o oră. Destul de mult. Da, când s-ar putea rezolva problema mult mai repede", spune o pacientă.

"Destul de rău, că stăm aici. Staţi de mult? Păi de la 10:00. Cât să fie de atunci? O juma' de oră. Credeţi că o să mai staţi? Cred că până la 12....", spune un pacient.

Presiunea este cu atât mai mare cu cât termenele legale de întocmire a dosarelor trebuie respectate cu stricteţe.

"Aşa este făcută legislaţia, pacienţii care vin pentru prima dată au la dispoziţie 60 de zile în care trebuie să lucrăm dosarele. Cei care vin pentru a doua oară, în maximum 15 zile lucrătoare trebuie lucrate toate dosarele", spune dr. Angela Dobrovolschi - preşedintele comisiei Handicap Sever, DGASPC Braşov.

Pentru un asemenea volum de muncă ar fi nevoie de trei medici, dar, spune conducerea instituţiei, nimeni nu se încumetă, din cauza salariilor prea mici.

"Sunt trei, patru ani, poate mai bine, de când scoatem la concurs acest post şi nu vine nimeni să se angajeze. Ar fi trebuit prevăzută o salarizare deosebită, în funcţie de responsabilitatea pe care... şi pentru toţi medicii care fac evaluări, pentru că acolo, până la urmă, îşi pun parafa pentru ceva care va rămâne în timp", spune Gheorghe Durnă - directorul DGASPC Braşov.

În evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov sunt peste 17.000 de persoane cu grade diferite de handicap, din care mai bine de 90% sunt adulţi.


Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Lucian Păculea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...