Tânărul de 19 ani este elev la un liceu tehnic din Brașov. Marţi, tânărul a fost prins cu droguri la el, în timpul orelor de curs.
"Se afla în grupul sanitar şi avea asupra sa cantitatea de 10 grame de haşiş în pliculeţe, în jur de 15 pliculeţe, fiind găsit fumând în interiorul şcolii", declară comisar şef Gabriel Florescu - şef BCCO Braşov
În aceeaşi zi anchetatorii au prins în flagrant persoanele de la care elevul cumpăra drogurile dar şi pe cei care intermediau tranzacţiile. Au urmat percheziţii în locuinţele a trei suspecţi, de unde au fost confiscate 100 de grame de cannabis, muguri de cannabis şi haşişi.
Potrivit reprezentanţilor liceului, cazul elevului este unul izolat.
"Avea foarte multe absenţe în trecut. Este elevul nostru de anul trecut. Vine de la un alt liceu, foarte bun. Provine dintr-o familie normală, cu nişte părinţi care nu cred că este vorba de copilul lor, susţin că nu au avut cunoştinţă de aşa ceva", declară Lavinia Butnariu, director liceu.
Audierile în acest caz continuă. Sunt chemaţi la poliţie, pentru a da declaraţii, atât elevi cât şi consumatori. Anchetatorii vor să afle de unde provin drogurile vândute de suspecţi.