Start pe teren propriu

Data publicării:
START PE TEREN PROPRIU

Corona Brașov începe ediția 2013-2014, din Liga Națională de handbal feminin, cu două partide pe teren propriu

Fetele, pregătite de Aurel Roșca și Vasile Curițeanu, întâlnesc în prima partidă formația Cetate Deva, nou promovată în Liga Națională pe 5 septembrie, pentru ca, mai apoi, să vină la Brașov echipa pregătită de Carmen Amariei, SCM Craiova.


Programul primelor patru etape este completat, pentru brașovence, cu două dueluri de foc. În primul meci din
deplasare, Corona întâlnește Universitatea Culj Napoca, iar mai apoi primește vizita celor de la Dunărea Brăila. Dacă brașovencele își vor confirma și pe teren statul de pretendentă la titlu în acest sezon, etapa a 8-a aduce noul derby al campionatului. La Brașov, Corona va întâlni atunci HCM Baia Mare. Turul Ligii Naţionale se va încheia pe 5 ianuarie, ultimele două etape fiind programate după Mondialul din Serbia, iar finalul sezonului regulat a fost stabilit pentru 15 martie. În weekend, Corona Brașov va mai disputa două jocuri amicale, în compania celor de la Dunărea Brăila și HC Râmnicu Vâlcea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
ionut stroe ministrul sportului
Reacția ministrului Ionuț Stroe la cazul de dopaj de la Corona Brașov
sport luceafar
FOTBAL. Luceafărul Oradea, victorie în amicalul cu Cetate Deva
HANDBAL
HANDBAL. Cel mai dificil adversar
HOCHEI
HOCHEI. Cupa rămâne la Miercurea Ciuc
CORONA HANDB
HANDBAL. Remiză pentru Corona
Partenerii noștri