Start la festivalul de film horror

Data publicării:
FESTIVAL FILM HORROR BETA

Prima proiecţie din cadrul festivalului a rulat într-unul dintre cinematografele din Braşov. Filmul este despre o adolescentă firavă şi aparent lipsită de personalitate pe nume Carrie. Tânăra este ţinută de mama sa, o femeie extrem de religioasă şi de conservatoare, departe de tentaţiile lumii. Asta o face pe fată vulnerabilă în cercul său de cunoscuţi de la liceu.

După doar câteva ore de pauză cinefilii au avut parte de noi filme de groază, de data aceasta sub formă de animaţii.

"Avem, în primul rând, trei premiere exclusive pentru România. Este vorba despre "Cursa, "Tulpa şi Ţepeş", sunt trei premiere pe care braşovenii şi publicul care va veni la festival pot să le vizioneze începând de mâine. Pe lângă acestea, în încheierea festivalului, vom avea o premieră românească, "Domnişoara Cristina", care are premierea naţională pe 1 noiembrie, iar la noi va ajunge pe 3 noiembrie", afirmă Alina Alexa, organizator festival. 

Pe parcursul evenimentului vor fi organizate mai multe petreceri speciale.

"În data de 31 avem un concert, Aria Urbană, urmat de Gojira şi Planet H, iar în data de 2 noiembrie avem Coma Acustic. Vom avea petreceri private şi la Bran, o serie de DJ cunoscuţi vor fi prezenţi în curtea Castelului Bran într-un cort încălzit", declară Marius Vâlsănescu, organizator festival.

Prima ediţie a festivalului de film horror se desfăşoară în mai multe locuri din Braşov şi Bran, chiar cu ocazia Halloween-ului, până pe 3 noiembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...