Pentru spectaculoasa urcare către cota 1400, piloţii se mai pot înscrie până joi. În acest an, traseul măsoară 3 km, diferenţa de nivel de la start la sosire fiind de 163,3 metri. Cea de-a V-a ediţie a Trofeului Sinaia, respectiv cele două manșe de concurs, este programată duminică, 21 iulie, după ce sămbătă se vor desfășura cele trei recunoașteri de traseu și cele trei antrenamente cronometrate. Startul se va da chiar de lângă Casinoul oraşului Sinaia, iar sosirea este programată la Telegondola Sinaia. În clasamentul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă conduce, după patru runde, Lucien Hora, urmat de Lucian Răduţ şi Andrei Dumitrescu. Poziţii importante de apărat au, la Sinaia, şi braşovenii Liviu Savu şi Gunther Graef.