Şosea cu gropi, la 9 luni de la inaugurare

Data publicării:
DRUM DE KKT

Asfaltul  pe nodul rutier de la Sălişte, care leagă autostrada Orăştie-Sibiu este deja măcinat de gropi, deşi a fost dat în folosinţă în urmă cu doar nouă luni.

"Nişte lucrări făcute de mântuială şi cu viteza melcului. Nişte bani aruncaţi, banii noştri ai tuturor, pe care îi dăm pe combustibil, pe o gramadă de taxe şi impozite, aruncaţi pe apa Sâmbetei după un an de zile", spun un şofer.

Şefii de la Companiei de Drumuri stau însă liniştiţi: autostrada se află în garanţie şi va fi reparată pe banii constructorului. Despre nervii şi disconfortul şoferilor, nicio vorbă.

"Este o problemă punctuală care poate să apară datorită unor omisiuni în procesul tehnologic de execuţie a lucrărilor", a spus Cristian Andrei - director al CNADNR. 

Bucata de autostradă care acum e plină de gropi a fost inaugurată cu mare fast la sfârşitul anului trecut. Chiar şi premierul Victor Ponta a asistat la eveniment.

Autostrada Orăştie-Sibiu are 82 de kilometri, dar nici acum nu e gata în totalitate. Segmentul III, dintre Sălişte şi Cunţa, este încă în construcţie din cauza alunecărilor de teren din zonă. Lucrările ar trebui să fie gata la jumătatea lunii noiembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...