SIBIU. Mită trasă la indigo la Casa de Cultură a Sindicatelor

Data publicării:
DIRECTOR SIBIU CULTURA

Procurorii DNA Alba Iulia au primit un pont chiar de la omul de afaceri căruia directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu i-a cerut mită. Acesta ar fi urmat să-și deschidă un local într-un spațiu din instituție.

"Spațiul pentru care directorul ar fi cerut mită se află la ultimul etaj al Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Este o sală de aproximativ 300 de metri pătrați, aflată într-o zonă centrală a orașului. Aici, în apropiere, este și principala pietonală a Sibiului, unde chiriile ajung la câteva mii de euro lunar", Adela Mohanu, reporter Digi24. 

Ca să îi fie percepută o chirie sub prețul pieței, directorul a cerut 20.000 de euro mită. Marţi, omul de afaceri a mers în biroul directorului, cu o tranșă de 5.000 de euro din suma cerută. Banii erau, însă, marcați cu titlu de mită, de anchetatori. Directorul Casei de Cultură a fost reținut imediat, într-un scenariu care s-a repetat aproape la indigo cu cel din 2012.

"Și fostul director al instituției a fost acuzat de luare de mită, tot după ce un patron l-a denunțat la DNA. Acesta a și fost condamnat, la 6 ani de închisoare cu suspendare", Adela Mohanu, reporter Digi24.

Ambele flagrante au avut loc în același birou, sub ochii acelorași angajați.

"Este neplăcut total, pentru că, sigur, până la urmă e vorba de imagine, este vorba de multe lucruri aici, care se leagă. Dar trebuie să găsim soluția salvatoare, din care să ieșim din impas. Sigur, există o tendință, știu eu, Dumnezeu s-o... cum s-o catalogăm... Da. Există și ca atare... Dar instanța va spune despre ce e vorba",  Dan Pirnoiu, membru CA. 

Așa cum s-a întâmplat și în 2012, contractul de muncă al directorului va fi suspendat, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Marius Vingerzan a contestat mandatul de arestare preventivă emis de judecători, iar recursul se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia.

Reporteri: Adela Mohanu, Alexandra Tuhuț
Imagine: Lucian Sandu, Călin Magda

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri