Serghei Gribenco a ajuns la puşcărie nu pentru implicarea sa în jaful armat ci pentru comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune. El a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare şi a fost încarcerat în 2009, la scurt timp după ce a devenit suspect în dosarul atacului de la casa de schimb valutar. Gribenco urma să intre din nou la Comisie în data de 5 martie 2013. Nu a aşteptat până atunci şi a înaintat cererea de eliberare condiţionată Judecătoriei Braşov. Magistraţii l-au eliberat, dar procurorii au făcut recurs, la Tribunal. Şi aici basarabeanul a avut câştig de cauză. Vestea eliberării lui Serghei Gribenco nu le-a căzut bine părinţilor uneia dintre victime. Ei cred că Serghei Gribenco le-a ucis copilul. Pe 29 ianuarie 2009, doi angajaţi ai casei de schimb, Ciprian Ion şi Răzvan Grusin, se pregăteau să ducă încasările la bancă, dar au fost împuşcaţi de un necunoscut. Acesta a furat geanta cu bani şi a fugit. Un trecător, Gheorghe Lala, a fost împuşcat mortal în timp ce îl urmărea. Necunoscutul a arucat geanta şi a dispărut. În urma atacului, Ciprian Ion a murit la spital, iar Răzvan Grusin şi-a pierdut un ochi. La scut timp după jaf procurorii au găsit un suspect, Serghei Gorbunov, iar ancheta i-a condus ulterior şi la Gribenco. Până acum, niciunul nu a fost oficial pus sub acuzare.