Reparaţiile unităţilor şcolare, în grafic

Data publicării:
SCOLI BETA 270813

În toate unităţile şcolare se fac reparaţii curente şi igienizări ale grupurilor sanitare. Pentru aceste activităţi, autorităţile au alocat 2,6 milioane lei.

La Colegiul Naţional Nicolae Titulescu se lucrează de zor. Mai multe echipe lucrează la faţada clădirii şi în interior. Sunt schimbate geamurile şi uşile, iar clădirea este izolată termic. Constructorii estimează că lucrările vor fi gata peste trei săptămâni.

Şi clădirea colegiului "Emil Racoviţă" va fi termoizolată, iar aspectul unităţii şcolare va fi schimbat complet după ce vor fi montate şi geamurile termopan. 

Pentru termoizolarea celor 17 şcoli şi grădiniţe din oraş s-au alocat 14 milioane de lei, adică aproape dublu faţă de suma acordată anul trecut.

"Partea de reparaţii curente şi de investiţii reprezintă unul dintre cele mai mari bugete, alocate acestui segment, din ultimii ani. Încercăm să punem la punct reţeaua şcolară, în aşa fel încât să putem spune că într-un an-doi, că avem o infrastructură şcolară pusă la punct, pregătită pentru ceea ce înseamnă învăţământ modern", afirmă Răzvan Popa, viceprimarul municipiului Braşov.

Chiar dacă lucrările de reparaţii şi igienizare din unităţile şcolare au fost blocate din cauza contestării licitaţiei, modernizarea grădiniţelor a fost finalizată, iar în perioada următoare se vor încheia şi lucrările din şcoli şi licee.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri