Refugiu de caniculă. La staţia meteo Omu au fost 16 grade în cea mai călduroasă zi din an

Data publicării:
STATIA METEO OMU

George Porancea lucrează de peste 35 de ani la staţia meteo Omu, din Munţii Bucegi. Este meteorolog, salvamontist şi alpinist, cu vârfuri cucerite în cele mai dificile zone montane ale lumii. Raportările de date meteo din oră în oră şi săptămânile întregi petrecute în izolare, la staţie, fac parte din viata lui. După ce a fost luat de cinci ori de avalanşă, sunt puţine lucruri care-l mai pot speria. Cu unul din ele s-a luptat în ianuarie 1992, pe când era de serviciu la staţie: zăpadă extrem de multă, minus 27 de grade Celsius şi un vânt pe care nu-l puteau măsura nici cele mai performante echipamente din staţie.

"A luat acoperişul, l-a aruncat şi, fiind in birou, a intrat o bârnă de la acoperiş, o bârnă care se bagă la structura de lemn, a intrat, mi-a trecut pe lângă cap la jumatate de metru, a spart geamul, a dărâmat hornurile, era o nebunie. Mă învârteam, alergam să prind documentele, registrele, foile", povesteşte George Porancea.

La cel mai înalt birou din ţară, o zi cu soare şi cu 15 grade Celsius la prânz e o adevarată binecuvântare.

"E mult mai răcoare decât în Galaţi, de unde sunt eu", spune o turistă.

Staţia meteo este situată chiar în apropierea vârfului şi cabanei cu acelaşi nume, la altitudinea de 2504 metri. Nu poate oferi cazare turiştilor, dar oricine are nevoie de un sfat bun îl poate găsi aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...