L-am găsit pe Demeter Ştefan în timp ce curăţa zăpada din faţa porţii. Omul spune că de mult nu a mai văzut aşa ninsoare în luna octombrie aşa că nu mai ştia unde să se împartă: să scuture zăpada din pomi, ca să nu-i afecteze fructele, sau să cureţe aleile din curte, ca să poată circula.
"Am struguri neculeşi. Acum sunt cu zăpadă, am scuturat un pic, să nu cadă strugurii şi totuşi să nu se rupă, că sunt agăţaţi pe sârmă", ne spune Demeter Ştefan, agricultor.
Agricultorii sunt, poate, cei mai afectaţi de ninsoarea din aceste zile. Pe majoritatea, zăpada i-a prins cu legumele şi fructele neculese şi chiar cu pământul neînsămânţat de toamnă. Oamenii se tem acum că vor avea hambarele goale peste iarnă.
"Nu putem intra în câmp. Cel puţin 10 zile suntem blocaţi. 10 zile de acum înainte e foarte mult. N-am însămânţat, n-am arat, n-am recoltat o parte. Cei care avem animale, care avem şi zootehnie, trebuie să plecăm din păşuni, nu mai putem ţine animalele în păşuni. E zăpadă, deja este o problemă. Le băgăm cu o lună mai devreme în grajd, consumurile mai mari, pierderi!", afirmă Mircea Dumitru, agricultor şi crescător de animale.
Acum oamenii aşteaptă să se topească omătul ca să culeagă poamele, chiar dacă nu s-au copt încă. Specialiştii spun insă că situaţia nu este tocmai îngrijorătoare.
"Recoltele nu sunt afectate. Se întârzie puţin la însămânţat, dar suntem în perioada optimă. La recoltarea porumbului avem undeva la 76% recoltat şi la cartofi 85%. Nu sunt afectate. Doar nu se poate intra pe teren din cauza precipitaţiilor", declară Călin Birăescu, director executiv Direcţia Agricolă, Braşov
Agricultorii sunt de părere că urmările vremii capricioase se vor resimţi în pieţe, unde preţurile ar putea creşte.