Reacții fair-play 

Data publicării:
CONFERINTA ACL

Prezența mare la vot din Județul Brașov i-a surprins chiar și pe liderii fostei Alianțe Creștin Liberale. Estimările biroului de campanie preconizau o prezență la vot de 60% însă după numărătoarea finală a voturilor, procentajul celor prezenți la urne a fost de aproape 65%.

" Prezenţa la vot din punctul nostru de vedere a fost decisivă, indiferent de partidele politice, a contat doar reacţia civică a cetăţenilor ", a spus  Claudiu Coman - co-preşedinte PNL Braşov.

" La nivelul Județului Brașov, Alianța Creștin Liberală Klaus Iohannis a câștigat în toate localitățile mai puțin o comună, Crizbav, unde, cu toate eforturile depuse de către foști colegi de-ai noștri de-acolo, scorul a fost foarte strâns și acest lucru se datorează unor liste suplimentare ", susţine George Scripcaru - primarul Municipiului Brașov, PNL.

În județ o singură comună l-a preferat pe Victor Ponta pentru funcția de președinte, restul localităților votându-l pe Klaus Iohannis.

" Recunosc că aş fi dorit ca Victor Ponta să aibă un rezultat mult mai mare, dar sigur că asta este decizia poporului român, trebuie să o respectăm ", afirmă Constantin Niţă - preşedintele PSD Braşov. 

Rezultatele finale aratp că 63,09% dintre braşoveni l-au ales pe Klaus Iohannis, în timp ce 36,9 % au pus stampila pe Victor Ponta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri