Razii în trenurile CFR. Aproape 40 de persoane au fost prinse fără bilete

Data publicării:
RAZIE CFR

Raziile au început înainte de să se crape de zi. Echipele de control au verificat toţi călătorii dintr-un tren care au ajuns în halta Bod. Nouă persoane care nu aveau bilete de călătorie le-au cumpărat la preţ dublu de la controlor, iar alte 15 au fost coborâte din tren.

"Am alergat după tren şi nu am avut timp să iau bilet", spune un călător.

Următoarea rută pe care s-a făcut control a fost Ghimbav-Braşov. La vederea poliţiştilor şi a reprezentanţilor CFR, vagoanele au început să răsune de strigătele de nemulţumire ale oamenilor.

"Am ani de zile de când fac naveta şi de ani de zile întârzie trenul. Venim de la Perşani, am venit până la Codlea, cu bus-ul, întârzieri de ore la servici. Cine răspunde? Ne dă afară din servici", spune o femeie revoltată.

Si un tren care venea de la Topliţa, din judeţul Harghita, a fost verificat de poliţişti. Şapte persoane au fost date jos pentru că nu aveau bilet şi nici bani să cumpere de la controlori.

Oamenilor li s-au luat datele personale ca să li se întocmească provese verbale. Amenda în cazul lor se ridică la 350 de lei.

În total, în această dimineaţă, cei de la CFR au înacsat 375 de lei din vânzarea biletelor la suprapreţ. 15 oameni şi-au cumpărat biletele din tren iar alţi 22 au fost legitimaţi şi vor primi amendă. Ca să evite situaţiile similare, reprezentanţii Regionalei CFR Călători Braşov vin şi cu sfaturi pentru călători.

"Călătorii au posibilitatea ca, în staţiile unde nu se emit bilete, să plătească la tarif de casă, cu condiţia să se prezinte la personalul de tren în cel mai scurt timp de la urcarea în tren", spune Brânduşa Pintea - şef Serviciu Marketing CFR 

Controalele pe trenurile CFR continuă şi în perioada următoare.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Dan Dascălu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri