Familia Popa a trăit la bloc ani de zile, iar în urmă cu şase ani a decis să se mute în casa părintească din Ohaba şi să ducă mai departe afacerea bunicilor: moara cu apă. "După străbunici, a dus mai departe acest meşteşug al morăritului, bunicul meu, care la răndul lui a avut cinci copii. A preluat de la el această meserie, tatăl meu, care a dus-o mai departe", Virginia Popa, proprietarul morii.
Odinioară moara măcina sute de kilograme de boabe, dar acum farmecul ei rămâne doar cel turistic, iar aici oamenii vin din toate colţurile ţării. Oricine ajunge aici se poate relaxa în mijlocul unei peisaj fermecător şi înconjurat de o linişte deplină. Singurul zgomot, care se aude într-un loc peste care timpul parcă nu a trecut, este cel al apei.
O noapte de cazare, într-un loc în care moara nu macină doar faină ci şi clipe frumoase, costă 80 de lei. Un preţ nesemnificativ, am spune noi, pentru liniştea, răcoarea şi frumuseţea zonei.