La protest au participat aproximativ 100 din cei 573 de angajaţi ai Sucursalei Feldioara, din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului. Oamenii acuză o încălcare a promisiunilor guvernamentale de mărire a salariilor, făcute în ianuarie, în urma unui protest al minerilor suceveni. Reprezentanţii angajaţilor au semnat atunci un protocol cu oficiali din conducerea Companiei şi din Ministerul Energiei, care a instituit o creştere medie de opt la sută a salariilor. Totul a rămas pe hârtie, se plâng protestatarii.
„Am fost la comisia paritară, la Bucureşti, ni s-a spus să mergem la ministru, am vorbit cu dânsul, dânsul a spus că a fost păcălit", spune Silviu Ciobanu, lider de sindicat.
Potrivit înţelegerii de după primul protest, termenul limită pentru operarea majorărilor salariale a fost 12 febriarie. În prezent, cei 573 de angajaţi ai Sucursalei Feldioara au salarii între 1300 şi 2000 de lei.
„Nu suntem mulţumiţi, de doi ani de zile nu ni s-a mai mărit nimic, toate sunt scumpe, avem copii, avem familii", spune o angajată.
„Suntem, cum au spus şi colegii, solidari cu cei de la Crucea, până se rezolvă problema", spune un alt angajat.
Sucursala Feldioara este unitate industrială strategică, pentru că se ocupă de procesarea minereului de uraniu extras din exploatările sucevene şi producţia de combustibil nuclear folosit la Centrala Atomoelectrică de la Cernavodă.
„Suntem o unitate cu regim special, iar fluxul nu poate fi influenţat sub nicio formă, până la un anumit moment", a precizat Marian Rasaliu, director Sucursala Feldioara, CNU.
Protestatarii braşoveni sunt decişi să nu renunţe la acţiuen până când nu obţin, în solidar cu minerii suceveni, mărirea salariilor din companie.
Reporter: Claudiu Loghin
Operator: Răzvan Rădache