În jurul orei 8:00 dimineaţa, la schimbul de tură, aproximativ 200 de angajaţi nemulţumiţi s-au strâns pe holurile clădrii administrative a combinatului în semn de protest. Conducerea societăţii a încercat să stea de vorbă cu angajaţii însă nu a reuşit.
"Fizic m-a agresat liderul de sindicat, pe mine, acum 5 minute. Am chemat poliţia şi voi cere să fie evacuat din clădire", a declarat Liviu Bărcuţean - director general Nitroporos Făgăraş.
Liderul de sindicat şi angajaţii susţin însă că directorul nu a fost agresat fizic.
Gheorghe Manta a fost angajat la combinatiul chimic din Făgăraş. Acum e în şomaj, dar a venit să protesteze alături de colegii săi, mai ales că are încă bani de luat de la compania unde a lucrat mai bine de 25 de ani. Spune că problemele au început chiar după privatizarea societăţii însă lucrurile s-au agravat la începutul acestui an. De atunci mulţi dintre angajaţi nu şi-au mai primit salariile.
"De aproape un an de zile de abia ne-am recuperat salariile restante de anul trecut. E foarte greu, foarte greu. Numai noi ştim cum ne-am descurcat cu banii", spune Gheorghe Manta.
O parte dintre sindicalişti s-au întâlnit astăzi cu prefectul Braşovului şi speră ca nemulţumirie lor să ajungă şi la Guvern.