Primăria Braşov cumpără Cetăţuia de pe Strajă 

Data publicării:
CETATUIE

Cetățuia de pe Strajă a fost un important punct de apărare al Braşovului, încă la începutul secolului al XV-lea. De-a lungul timpului şi-a schimbat de câteva ori destinaţia. Din secolul al XVIII-lea și până în 1954, de exemplu, a servit ca închisoare, apoi depozit pentru Arhivele Statului din Brașov.

Construită în secolul al XV-lea, cetatea Braşovului a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe etape de reabilitare. Astăzi, însă, mai mult ca niciodată, sutele de ani de istorie îşi spun cuvântul. De pe zidurile exterioare ale cetăţii, spre exemplu, au căzut nu doar tencuiala ci şi straturi întregi de piatră şi cărămidă, existând riscul ca structura lor de rezistenţă să fie serios afectată.

"Pe lângă faptul că este degradată, ele nu sunt sprijinite, zidurile. Aici ar trebui sprijinire de ziduri, pentru că este pericol permanent de prăbuşire. Este atacată tencuiala exterioară, dar şi liantul, elementul de legătură între pietrele respective", spune Mihai Popescu - specialist în construcţii.

În anii '90, monumentul a devenit proprietatea unei companii private care, ca să îl poată întreţine a deschis în incinta sa un restaurant.

"Compania privată are aceleaşi obligaţii ca şi statul în privinţa ocrotirii monumentelor istorice. Pentru noi nu era economic eficient să investim milioane de euro să reabilităm cetatea", a precizat Mihai Fercală - preşedinte executiv SIF Transilvania.

După îndelungi negocieri s-a ajuns la o sumă rezonabilă, pe care administraţia locală ar putea să o achite în schimbul cetăţii: 3,3 milioane de euro, potrivit unui raport de expertiză întocmit de specialişti în evaluarea monumentelor.

"Noi sperăm să găsim surse de finanţare alternative la bugetul local, sume de finanţare alternative. În paralel, vom identifica şi cele mai bune soluţii ca să o facem atractivă pentru turişti", a spus Sorin Toarcea - purtător de cuvânt Primăria Braşov.

Negocierile cu proprietarul cetăţii au început anul acesta, iar vânzarea ei către Primăria Braşov se va concretiza, cel mai probabil, la sfârşitul lunii viitoare.

Reporter: Sorina Secelean / Imagine: Alexandru Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”