Preşedintele CJ Sibiu, condamnat la un an cu suspendare
Data publicării:
Ioan Cindrea a fost acuzat de inspectorii ANI că și-a angajat soția la cabinetul parlamentar, în perioada în care a fost deputat de Sibiu. Președintele CJ a fost condamnat de aceeași instanță în acest caz, însă a formulat un recurs în anulare. Completul de cinci judecători al Curții a respins însă această contestație, pe care a considerat-o inadmisibilă. Soția actualului șef al Consiliului Județean a fost angajată în calitate de consilier la biroul parlamentar al lui Ioan Cindrea, în perioada octombrie 2009 - februarie 2011, când soțul său era deputat.
Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate au calculat un prejudiciu adus statului, provenind din salariile încasate de Amalia Cindrea, de 35.000 de lei. Ioan Cindrea a declarant, însă, că va recurge și la ultima cale extraordinară de atac a acestei decizii, și anume recursul în casație, pe care îl va depune tot la Înalta Curte de Casație și Justiție. Soția lui Ioan Cindrea este, în prezent, inspector șef al Oficiului Județean pentru protecția Consumatorilor.