Pacienţi transportaţi în condiţii mizere. 3 persoane au fost transportate înghesuite într-o ambulanţă veche

Data publicării:
INGHESUITI AMBULANTA

Maşina în care erau transportați pacienții este prevăzută în spate cu un singur scaun şi o targă pe care poate sta un singur pacient asigurat cu chingi. Cu toate acestea, în ambulanţă erau înghesuiţi trei pacienţi, o asistentă şi şoferul. Iar problema este la coborâre, atunci când cei care stau în spate trebuie să se dea jos nu pe uşă, ci pe haion.

Deși pacienții erau transportați cu o mașină neadecvată, conducerea spitalului spune că momentan, încearcă să se descurce cu ce au în acest moment.

"Transportul se efectuează pentru pacienţii care nu sunt grav, care au nevoie de consulturi disciplinare, avem contract cu ambulanţa dar avem şi o maşină care pot să-i transporte. Momentan suntem în procedurile de achiziţie a unei noi maşini", spune Daniela Neculoiu - director medical la Spitalul Judeţean Braşov.

"Şoferul primeşte comenzile, le centralizează şi ştie câţi pacienţi poate să ia. Probabil că s-a grăbit să facă o cursă în loc de două motiv pentru care pe ceilalţi doi i-a pus pe o targă mai jos şi doi au stat pe scaune, numărul de locuri fiind oficial de trei", a declarat Adrian Albotă - directorul general al Spitalului Județean Brașov.

"Având în vedere imaginile de astăzi cu transportul neadecvat al pacienţilor ministrul Sănătăţii a solicitat efectuarea de urgenţă a unui control la Spitalul Judeţean. Corpul de control se va deplasa la spitalul braşovean pentru a verifica modalitatea de efectuare al transportului medical al pacienţilor", a declarat Oana Grigore - purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății. 

Zilnic, la secțiile spitalelor din Brașov sunt transportați pentru analize zeci de pacienți, iar cei care nu se pot deplasa sunt duși de la un spital la altul cu astfel de mașini.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri